si uitati si o melodie asa ca pt inceput de scoala/toamna/ce vreti voi:

P.S.:stie cineva cum se scapa de insomnie sau caldura excesiva?

O floare: trandafir rosu/ zambila
Un anotimp: toamna
O culoare: mov >.<
Un animal : vultur codalb
Un obiect vestimentar: hanorac
O piesă de mobilier: pat
O piesă muzicală: The Cult-Painted On My Heart/Intwine-You
Un vers: “Madness is the gift, that has been given to me” [Disturbed-Down With The Sickness]
Un peisaj: un apus in Dunare
Un obiect: un aparat foto
Un instrument muzical: o chitara
Un copac: un stejar
Un oraș: Venetia, Italia
Persoană publică: Rachel McAdams
O persoană apropiată: Ioana F.
O carte: Portretul lui Dorian Gray-Oscar Wilde
Un fel de mâncare: pui in sos curry
Un supererou: The Joker [pt mine e erou ]
Un fenomen al naturii: ploaia
O masina: Dodge Nitro
Un fruct: fructul pasiunii
O parte a corpului: ochi
Un film: The Notebook

daca vrei, poti sa iei si tu leapsa fie pe blogu’ tau, fie intr-un comment la postu’ asta….doesn’t matter

Trist, dar adevărat.

Este o zi călduroasa de vară. Într-o rochie roșie, incălțată cu sandale cu toc, cu o pereche de ochelari de soare cu ramă albă pe nas și cu părul lăsat liber, ca de obicei, ea a hotărât să meargă pe jos până în parc. În timp ce mergea liniștită cu căștile în urechi pe un bulevard, pe trotuarul opus celui pe care se afla ea, vede o față cunoscută. Se oprește un moment, își scoate ochelarii de soare pentru a se asigura că ochii nu o înșeală în privința acelei persoane. Nu se înșela. Era el!

Îl strigă. Nu răspunde. Mai strigă o dată. Din cauza zgomotului cauzat de mașini, vocea ei nu pătrunde până la el.

O femeie observă că fata îl strigă și îl atenționează. El se oprește și se uită la fată, dar nu o recunoaște. Ea îl mai strigă o dată. El nu înțelege de ce este această copilă atât de fericită să îl vadă, această persoana pe care el nu crede că a mai văzut-o vreodată înainte.

Ea traversează grăbită strada și fuge până ajunge în fața lui. Gâfâie din cauza alergatului și câteva broboane de sudoare i-au apărut pe frunte de la căldură.

Dar nu-i pasă. E fericită că îl vede, că se află în fața lui după atâta timp.

El se uită mirat la ea. O întreabă cine este.

-Cum poți să întrebi cine sunt?
-Simplu. El repetă întrebarea cu acea răceală caracteristică lui în ochi.

Ea nu mai zâmbește. Acum plânge.

Se uită la el cu lacrimi în ochi. Îi spune să vină cu ea. El se supune. Nu știe unde îl duce. Dar nu-i pasă. Vrea să afle cine este ea și de unde îl cunoaște.

Ajung în fața unui bloc. Urcă până la apartamentul ei. Odată ajunși înăuntru, ea încuie ușa. Îl duce în dormitor. Îi spune să se așeze pe pat. El îi face pe plac. Ea începe să se plimbe prin cameră. Se gândește ce să îi spună astfel încât să își aducă aminte de ea. Se întreabă de ce nu își mai aduce aminte de ea. Într-un final îi vorbește:

-Bătrânii spun și astăzi, pentru cei care au inimă să înțeleagă, că zidirile acelea de piatră ascund într-însele o vrajă anume, care te cheamă și te înrobește pe vecie, așa cum o face și apusul nepereche de acolo, când soarele se-aruncă-ncet în ape, creând în juru-i petale de lumină și culoare. Cine se încumetă să nesocotească magia, mai povestește lumea, și se avântă să bea o gură din Dunărea care trece pe lângă aceste ziduri, nu mai are liniște o viață întreagă. Căci din neliniște s-a născut cetatea și tot neliniște va să creeze.

Așteaptă ca el să zică ceva. El tace. Ea plânge. Își îngroapă fața în mâini și plânge. Lacrimile ei sunt atât de amare….

Deodată îl aude cum se apropie de ea. Plânge în continuare. Nu își ridică privirea. Simte cum o ia în brațe. Îl aude cum plânge. El îi spune:

-Îmi pare rău! Îmi pare rău că nu te-am recunoscut, dar te-ai schimbat foarte mult de când m-am uitat ultima oară la o poză cu tine. Nu-mi vine să cred că ți-am uitat ochii, zâmbetul tău care îmi făcea cândva sufletul să mi se umple de bucurie, părul tău moale pe care îmi placea atât de mult să-l ciufulesc.

Îi spune în sfârșit pe nume. Îl îmbrățișează și ea. Îmbrățișare la care visase în fiecare zi și noapte timp de 2 ani. Dulcea îmbrățișare care o făcea să se simtă în siguranță, la adăpost de toate nenorocirile care i se puteau întâmpla. Plâng amândoi. Ea de fericire acum, el însă din cauza regretului că a putut să uite fata pe care a iubit-o cândva, persoana căreia îi spusese cândva că nu o să o uite niciodată, pentru că ea reprezenta atunci o parte din el.

Se opresc din plâns. Nu se mai țin în brațe. Amândoi în genunchi pe podeaua rece, se privesc în ochi. El o mângâie pe fața. Îi mângâie ochii, obrajii, buzele roșii. O sărută. Ea simte că picioarele ei au părăsit pământul. Așteptase acest sărut atât amar de vreme, încât nu îi venea să creadă că îl primește în sfârșit….

Sună telefonul fix. Este doar telefonul de control pe care îl primește săptămânal de la mama ei. Se duce și răspunde. După ce termină convorbirea, se întoarce la el. Îi spune că vrea să scape de hainele de stradă, pe motiv că o sufocau.

El o privește cum se schimbă în haine de casă. O urmărește cum se descalță, cum își dă încet jos rochia, apoi sutienul…. Trupul îi este la fel de tânăr și frumos ca atunci când l-a văzut pentru prima dată. Ea îmbracă tricoul ei preferat, un tricou roșu cu figura lui Che Guevara desenată pe el, niște pantaloni negri de trening și, ca de obicei, își pune și niște șosete în picioare. Apoi se duce la baie, de unde se întoarce cu părul prins în coadă. Hainele și ”coafura” ei îi amintesc, de parcă ar fi fost ieri, de cea pe care a cunoscut-o în acea tabără de lângă acea cetate magică, de cea pe care o iubise atunci cu atâta tandrețe, cu atâta grijă, de cea pe care o protejase atâta timp doar din instinctul acela primar de a apăra o persoană dragă.

Următoarele câteva săptămâni le vor petrece împreună, inchiși în dormitor. Își vor aminti de zilele atât de îndepărtate. Vor râde împreună ore în șir. Vor plânge împreună când își vor aduce aminte de timpul pierdut certându-se. El o va iubi cum nu a mai iubit-o niciodată până atunci. Își vor spune cât de mult se iubesc. Vor fi fericiți.

Într-o dimineață, ea nu îl mai găsește în pat lângă ea, așa cum ar fi trebuit. În locul lui, găsește o scrisoare. E de la el. Ei îi este frică pentru prima oară în viață. Ia scrisoarea. O citește. În clipa următoare ea poate fi vazută plângând, vărsându-și toate lacrimile din cauza acelei scrisori. În acea clipă sufletul i-a murit din cauza acelor cuvinte îngrozitoare scrise pe o simplă bucată de hârtie.

A doua zi, el se întoarce la ea acasă, gândindu-se la inima lui haină care l-a lăsat să îi scrie acele cuvinte oribile. O caută în dormitor. Nu o găsește. Apoi vede aprinsă lumina la baie. Instinctul îi spune că ceva nu este în regulă.

O găsește. Însă el nu este fericit să o vadă. Plânge. Ea este moartă. În jurul ei este o baltă de sânge. În mâna ei stângă se află scrisoarea de la el. El o ia și o citește ca și cum ar fi citit-o pentru prima dată. Plânge în continuare. Literele par a fi scrise cu sânge, atât de hidoase i se par. Mai citește o dată scrisoarea, de această dată cu voce tare:

- ”Perioada petrecută cu tine și lângă sufletul tău a fost una dintre cele mai frumoase din viața mea…. Îți mulțumesc pentru tot și te-am iubit, te iubesc și te voi iubi întotdeauna.”

Plânge cum nu a plâns niciodată. Plânge la fel cum a plâns ea când i-a citit scrisoarea. O ia în brațe. Îi e dor de căldura sufletului ei. Dar acum ea e rece.

Povestea se termină cu ea în brațele lui. Ea moartă. El plângând.

-in ultima vreme, exista un nou subiect de discutie intre noi: parul lui mathias….  in seara asta, in statia de autobuz, eu, silvia si mathias discutam despre faptul ca el nu trebuie sa se tunda….binder insa, nu era de acord….la un moment dat silvia scoate o perla de zile mari: “eu nu sunt de acord sa se tunda!” binder: “de ce? ar arata oribil!” silvia: ”pentru ca mie imi place parul lung oriunde s-ar afla!” incepem toti sa radem, iar silvia, dandu-si seama de ceea ce a zis, incearca sa rectifice: “nu nu nu! vroiam sa zic ca pe orice cap s-ar afla!” bineinteles ca am ras si mai tare, iar oamenii din statie se uitau la noi ca la felu’ 13….

-mai nou am redescoperit boardgames-urile….adica jocurile alea gen monopoly….cu cards si bani si asa mai departe….[fac o mica mare paranteza  cel mai tare joc e The Red Dragon's Inn....absolut genial! si discutam acum cateva zile sa cumparam jocu' asta si sa il luam in excursie....de ce? pt ca in jocul ala exista cards-uri cu bautura....si trebuie sa "bei" ce scrie pe cartonas....dar daca l-am lua cu noi in excursie, bauturile ar fi adevarate....ceea ce ar insemna ca am avea nevoie de: vin, bere, cafea, apa si DIRTY DISHWATER:))] si incercam sa ne imaginam cat de trista ar fi o persoana care sa nu aiba cu cine juca un joc de genu’ asta….atat de trista incat ar fi nevoita sa joace in fatza oglinzii si sa vorbeasca cu sine insusi:))

-apropo de jucat multiplayer games….acum cateva zile in ora de mate, il aud pe mathias ca vorbea singur….ma uit la el….ce facea….juca X si O singur si isi dadea sfaturi:))

-o chestie ciudata….azi am avut teza la fizica….si la un exercitiu a fost o problema: fiecare avea un alt raspuns…. we were like “wtf????”

-de curand am ajuns la concluzia ca trebuie sa-mi iau un ruj….mi l-am luat….acasa….ce observ ca scrie pe eticheta lui….: “Ruj pentru buze. A se evita contactul cu ochii”…. )

-acum o sapt-doua, am gasit o banana in banca si i-am dat-o lu’ mathias….se duce frumos la john si ii da cu banana in cap….dar problema era de fapt ca banana a explodat pe el….si dupa ce s-a sters mirosea a banana….asa am inventat “eau de banan”:))….

[ma mai gandesc maine si mai scriu ca tre' sa mai fie ceva:))]